Un șofer nu s-a asigurat în momentul în care a ieșit dintr-o curte și a fost lovit de o mașină care circulă regulamentar.
În urma accidentului, cel vinovat s-a ales cu răni ușoare, dar a refuzat să meargă la spital.
Un șofer în vârstă de 50 de ani din localitatea Doicești abia pornise de pe loc și, din cauză că nu s-a asigurat, a fost lovit de o mașină în care se aflau trei persoane.
Șoferul de 50 de ani și-a asumat vina pentru producerea accidentului. Deși a fost rănit ușor, acesta a refuzat să fie dus la spital pentru îngrijiri.
Între timp, polițiștii i-au testat pe ambii automobiliști cu aparatul etilotest, iar acesta a indicat că nu consumaseră alcool.
În autoturismul care circulă regulamentar se aflau șoferul în vârstă de 22 de ani și două femei pasagere. Cu toții au scăpat teferi, dar s-au ales cu o sperietură groaznică.
Pasager autoturism: „A ieșit o persoană din curte, de lângă pod, de acolo și nu s-a asigurat și noi am intrat în respectiva mașină. Am crezut că o să se oprească și nu s-a mai oprit.”
Șoferul vinovat de accident va fi nevoit să suporte toate pagubele produse.
sursa – Pro TV