mie. dec. 25th, 2024

vsot1Cercetați pentru infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice

Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul județean 712, pe raza localității Șotânga, au procedat la efectuarea semnalului regulamentar pentru oprirea unui autoturism condus de un tânăr, de 18 ani, din Teiș.

Conducătorul autoturismului și-a continuat deplasarea, fără a opri la semnalul regulamentar efectuat de către polițiști.

Ulterior, acesta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-un șanț.

Evenimentul rutier a fost soldat doar cu pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul, de 18 ani, nu deține permis de conducere și că autoturismul i-ar fi fost încredințat spre a fi condus de un alt tânăr, de 19 ani, din Șotânga.

Pe numele acestora, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Vă reamintim ceea ce trebuia să stiți deja!

Conform prevederilor Ordonanței de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, participanţii la trafic trebuie să respecte regulile de circulaţie, semnalele, indicaţiile şi dispoziţiile poliţistului rutier, precum şi semnificaţia diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutieră.

De asemenea, nerespectarea semnalelor, indicaţiilor şi dispoziţiilor poliţistului rutier aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.