lun. dec. 23rd, 2024

accol5Mandate de executare a unor pedepse privative de libertate, puse în aplicare de polițiști

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate emis pe numele unui târgoviștean de 67 de ani.

Acesta a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și ucidere din culpă.

Alte două mandate de executare a pedepsei închisorii au fost puse în aplicare de polițiștii de la Găești.

Bărbații, unul din Răscăeți, iar celălalt din Mătăsaru, au fost condamnați la executarea unor pedepse privative de libertate pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, ucidere din culpă și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cei trei au fost depuși în Penitenciarul Mărgineni.