lun. dec. 23rd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_batranaaCOMUNICAT DE PRESĂ

 

Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice

 

Începând cu anul 1990, la iniţiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU), în data de 1 octombrie este sărbătorită Ziua Internațională a persoanelor în vârstă, în semn de recunoaștere a contribuției acestora la dezvoltarea societăţii, precum şi în vederea acordării unei atenții sporite nevoilor speciale și problemelor cu care se confruntă persoanele în vârstă.

Ca în fiecare an, beneficiarii vârstnici cu dizabilități sunt sărbătoriți şi în cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență Pucioasadin subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa.

Cu această ocazie, copiii şi tinerii de la Centrul cultural din cadrul Primăriei Pucioasa, susțin în data de 1 octombrie 2019, începând cu ora 11.00, un program de cântece, poezii și dansuri, intitulat “Bucurii şi amintiri într-o zi aurie de toamnă”.

Beneficiarii centrului, cu o capacitate de 50 persoane, vor sărbători şi cu mese festive, iar ziua se va încheia cu audiții muzicale.

Trebuie să conştientizăm însă că sunt şi persoane vârstnice care din lipsa suportului familial, a resurselor economice sau datorită problemelor de sănătate sunt supuse riscului excluziunii sociale şi au nevoie de sprijinul nostru dar şi de servicii de asistență socială. Astfel, de la începutul anului 2019, Centrul de informare și consiliere pentru persoane adulte în dificultate, din subordinea Direcție Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, a înregistrat și evaluat un număr de 58 solicitări de la persoane de peste 65 ani, sau de la familiile acestora. Vârstnicii au fost consiliați și sprijiniți pentru accesarea serviciilor sociale oferite la nivel local sau pentru admiterea într-un centru public sau privat, în vederea depăşirii situaţiei de dificultate.

Urăm tuturor persoanelor vârstnice viaţă lungă şi fericită alături de cei dragi!

Director general,

ing. Cristiana Bucur

red/dact. şef birou Cerasela Gurgu