Marţi, 23 martie a.c., un echipaj de jandarmerie din cadrul Detaşamentului Mobil, s-a deplasat pe raza localităţii I.L.Caragiale, în urma unui apel telefonic al directorului unei societăţi comerciale din zonă, care a adus la cunoştinţă jandarmilor că mai multe persoane au pătruns în interiorul societăţii de unde sustrăgeau material feros. În urma intervenţiei şi a verificărilor efectuate de către cadrele de jandarmerie s-a stabilit că în interiorul societăţii au pătruns 10 persoane (două femei şi opt bărbaţi) cu vârste cuprinse între 21 şi 45 de ani, care utilizând unelte specifice decopertau solul, scoţând la suprafaţă material feros de diferite forme şi dimensiuni, pe care l-au încărcat în două atelaje hipo. Materialul feros sustras în cantitate de aproximativ 600 kg, intenţionau să-l valorifice ulterior în interes personal, la un centru de colectare a materialelor refolosibile. Persoanele în cauză sunt cercetate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, fiind întocmite acte procedurale premergătoare, soluţia legală urmând să fie stabilită de către structurile abiltate. COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL IJJ DÂMBOVIŢA