Au fost finalizate negocierile colective la Servicii Publice Municipale Targoviste si s-a semnat Contractul Colectiv de Munca unic la nivelul SPM Targoviste.
Negocierea colectiva a fost un exemplu de buna practica in ceea ce priveste dialogul social si toate problemele puse in discutie au fost discutate cu buna-credinta la masa dialogului cu actuala conducere pana s-au gasit solutii corecte pentru salariatii societatii, in echilibru cu posibilitatile societatii.
Odata cu revenirea serviciului de transport in subordinea municipalitatii, o parte din problemele care pareau ,, de nerezolvat ’’alta data, s-au rezolvat deja iar altele sunt in curs de a fi rezolvate. Se aloca resurse pentru siguranta transportului local, se respecta programul de transport calatori cu mijloace de transport curate , se vor face investitii importante pentru noi mijloace de transport moderne si ecologice , cu sprijinul municipalitatii targovistene, nu mai exista intarzieri in acordarea drepturilor salariale iar veniturile lucratorilor sunt la un nivel rezonabil, respectand o ierarhizare corecta intre functiile de conducere si cele de executie ceea ce inseamna o distributie echitabila a fondului de salarii.
Principalele drepturi din fostul contract colectiv de munca au fost mentinute ( spor de vechime – intre 5 – 25%, spor pentru lucrul in zilele de sambata si duminica – 100%, spor pentru orele lucrate suplimentar, spor de noapte – 25%, spor de gestiune – 5%, o legitimatie gratuita pentru membrii familiei fiecarui salariat, protectie la disponibilizare, echipament de lucru si de protectie etc., iar incepand cu luna septembrie 2019, salariatii vor primi vouchere de vacanta in valoare de 1450 lei, se vor aloca resurse pentru plata ajutoarelor sociale ( 2800 lei net – nastere copil , deces rude gradul I, 8400 lei net – deces al salariatului, 2000 lei net – pensionare etc.), 50 lei net – cadouri pentru pomul de Craciun etc.
A fost introdusa plata tarifara pentru personalul operativ care lucreaza in regim de program inegal de lucru si s-a convenit distributia egala pentru toti salariatii a orelor lucrate suplimentar. Salariile de baza sunt departajate cu coeficienti care se aplica la salariul minim la nivel national iar grila de salarizare incepe de la 2496 lei/luna ( 14,92 lei/ora) – casieri, magazioneri,functionari administrativ, 2610 lei/luna – lucratorii de la monitorizare , 2624,8 lei/luna – secretar, administrator, muncitori calificati, 2725 lei/luna ( ( 16,21 lei/ora) – mecanici auto electricienii si dispecerii, 2725 lei/luna ( 16,29 lei/ora) – conducatorii auto microbuze, 2808 lei/luna – gestionarii, 3120 lei/luna (18,64 lei/ora) – conducatorii auto de pe autobuze, . Conducatorii auto de pe autobuzele articulate sunt platiti cu 21,03 lei/ora ( 3520 lei / luna) , si ajunge pana la 3952 lei/luna – personalul cu studii superioare.
Functie de situatia economica a societatii, partile au convenit discutarea primelor de Paste si de Craciun in preajma acestor sarbatori.
Sindicatul Valahia multumeste conducerii SPM Targoviste pentru efortul financiar asumat , necesar pentru acordarea tuturor acestor drepturi salariale si asigura pe toti beneficiarii transportului public din municipiul Targoviste de crestrerea si imbunatatirea continua a calitatii acestui serviciu public.
Revenirea serviciului de transport public la Primaria Targoviste, a fost o initiativa curajoasa a actualei administratii locale si in egala masura s-a dovedit a fi o masura buna si necesara pentru targovisteni. In contextul radicalizarii relatiilor de munca din mediul privat, marcat de dezechilibre profunde si inechitabile a distributiei fondului de salarii si a resurselor , ceea ce s-a intamplat la Servicii Publice Municipale Targoviste aduce o nota de normalitate binevenita, motiv pentru care am dorit sa o prezentam ca o buna practica .
Presedinte
Dragodanescu Nicolae