20 aprilie 2024
Şoferii microbuzelor şcolare, instruiţi de poliţişti

Şoferii microbuzelor şcolare, instruiţi de poliţişti

instruireActivități de instruire a conducătorilor microbuzelor școlare, efectuate de către polițiștii de la rutieră

În contextul apropierii noului an școlar și având în vedere faptul că siguranța elevilor reprezintă una dintre prioritățile poliției dâmbovițene, polițiștii de la rutieră au organizat sesiuni de informare și instruire a conducătorilor de autovehicule destinate transportului de elevi.

Polițiștii le-au atras atenția cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulație, subliniind faptul că viteza excesivă, utilizarea telefonului mobil și șofatul sub influența alcoolului ori în stare avansată de oboseală cresc gradul de implicare în evenimente rutiere cu consecințe grave.

Totodată, polițiștii au verificat deţinerea permisului de conducere necesar pentru tipul de vehicul, existența şi valabilitatea inspecţiei tehnice periodice, precum şi a asigurării obligatorii de răspundere civilă auto.

S-a atras atenția cu privire la respectarea destinaţiei pentru care au fost repartizate vehiculele de transport școlar.

De asemenea, în această perioadă, poliţiştii verifică semnalizarea rutieră din zona unităţilor de învăţământ, iar în cazul în care sunt constatate nereguli, acestea sunt aduse la cunoştinţa administratorului drumului public pentru remedierea lor în regim de urgenţă.

După debutul anului școlar, polițiștii din Dâmbovița vor continua activitățile informativ-preventive, pe mai multe paliere, pentru asigurarea unui climat optim și de siguranță pentru elevi, părinți și cadre didactice.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial