TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Politic

Acțiune împotriva țânțarilor, între 13 – 15 august, la Târgoviște

aviochimic-impotriva-tantarilorCOMUNICAT DE PRESĂ

A treia acțiune de combatere a insectelor de disconfort, la Târgoviște

Primăria Municipiului Târgovişte informează cetăţenii că în perioada 13 – 15 august 2019, în intervalul orar 06:00 – 09:00, se va efectua a treia acțiune de combatere a insectelor de disconfort (ţânţari, muşte, omizi etc.) prin pulverizare aeriană, pe toată suprafaţa municipiului Târgovişte (inclusiv în cartierele Priseaca şi Sagricom).

Acțiunea se va efectua în primele două zile ale intervalului, iar în cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină) la termenul menționat, acțiunea se va reprograma pentru următoarele zile propice acestei activități.

Combaterea dăunatorilor se va realiza cu insecticidul SOLFAC TRIO EC 200, substanță produsă de divizia Bayer și avizată de Ministerul Sănătății Publice.

Produsul nu este daunător pentru oameni și nici pentru mediul înconjurător, însă este toxic pentru albine și organisme acvatice.

Pentru evitarea intoxicațiilor familiilor de albine, se vor lua măsuri de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanță de 10 km, față de locul unde se execută tratamentul.

De asemenea, trebuie evitat pășunatul și consumul de fructe în zonele supuse tratamentului.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.