Un cetăţean italian în vârstă de 73 de ani a fost grav rănit după ce s-a dezechilibrat de pe motocicleta pe care o conducea.
Accidentul a avut loc pe raza comunei Răzvad.
Din primele date, spun poliţiştii, italianul ar fi ridicat mâna stângă de pe ghidon şi ar fi întins-o către un autoturism de pe contrasens, care se afla în depăşire.
În acel moment a lovit oglinda retrovizoare stanga, cu mâna stângă.
La volanul maşinii se afla un şofer, de 29 de ani, din Târgovişte.
Rănitul a fost dus la spital pentru îngrijiri.
Poliţiştii continuă ancheta.