Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte găzduieşte în perioada 9 – 27 mai 2012 o expoziţie de fotografie şi artă fotografică, intitulată Capitalele Culturale Europene 2011: Tallinn şi Turku. Vernisajul va avea loc miercuri, 9 mai 2012 începând cu orele 13.00, la Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, nr. 189.
Oraşele Tallinn (Estonia) şi Turku (Finlanda) au fost Capitale Culturale Europene în 2011. Ele au găzduit numeroase evenimente culturale şi au promovat atracţiile turistice, iar de această dată aduc salutul lor oraşului Târgovişte cu expoziţia de fotografie ce prezintă cele mai importante momentele culturale desfăşurate la Turku şi Tallinn, de-a lungul anului festiv.
Expoziţia conţine o colecţie de peste 68 de fotografii, precum şi un rezumat video care surprinde cele mai importante momente ale anului, din Turku şi Tallinn. Fotografiile expuse cu privire la oraşul Turku sunt fie ale unor fotografi profesionişti cărora Fundaţia Turku 2011, responsabilă de coordonarea celor 2011 proiecte, le-a comandat aceste lucrări, fie realizate direct de către organizatorii proiectelor din cadrul programului Capitalei Culturale. Selecţia acestora s-a realizat din peste 100.000 imagini care reprezintă arhiva foto a anului 2011.
Expoziţia face parte din festivităţile dedicate Zilei Europei la Târgovişte, sărbătorită pe 9 mai. După Târgovişte, expoziţia cu privire la oraşul Turku va fi trimisă la Comitetul Regiunilor din Bruxelles.
Organizatorii evenimentului sunt:
Fundaţia Turku 2011 Ambasada Republicii Finlanda la Bucureşti Consulatul Onorific al Republicii Estonia la Bucureşti Asociaţia Română pentru Studii Baltice şi Nordice Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte Universitatea Valahia Târgovişte
Biroul Relaţii Publice al C.N.M. “Curtea Domnească” Târgovişte