❚ După ce s-au făcut de râs expediind o fiţuică fără nici o valoare, dar cu pretenţia unui comunicat de presă, cei de la Chindia i-au evacuat pe jurnalişti cu trupele speciale de la cabina presei ❚
Trataţi ca ultimii infractori şi împrăştiaţi prin tribună, am fost şicanaţi şi jigniţi de oamenii de la Municipal Security chiar în faţa primarului Gabriel Boriga, asta în timp ce prin tribună erau împrăştiaţi fluturaşi verzi, în care apăreau imaginile fruntaşilor locali ai PDL ❚
Circul a continuat şi la conferinţa de presă, unde Stoican nu a avut curajul să apară, în schimb ne-a înjurat din nou ca la uşa cortului în zona vestiarelor, mai având puţin să ne şi altoiască ❚
„Mă p… pe voi şi pe oraşul vostru de sărăcii! Vă f… în gură de proşti, marş din faţa mea şi din stadion de pârliţi, sărăciile dracu! Vă îmbrăcaţi ca cerşetorii de la second hand, ciocu mic şi dispăreţi repede, amărâţilor, vă dau m… la toţi!”, sunt doar câteva dintre injuriile aduse de Stoican, chiar în prezenţa conducătorilor clubului, dar şi a altor persoane ❚
Un asemenea individ cu apucături suspecte nu mai are ce căuta la Chindia, nu merită încredere şi nici respect, este sub orice critică ❚ Stoican a fost huiduit de 3.000 de oameni, care i-au cerut încă o dată demisia, adresând scandări şi împotriva conducerii clubului sau a jucătorilor favorizaţi în dauna dâmboviţenilor
Dezbinată şi plină de răutăţi, presa sportivă se părea că nu îşi va mai găsi echilibrul, rostul şi rolul la nivel local. Ei bine, au reuşit să o unească cei de la Chindia, în special antrenorul Stoican, pentru că umilinţele, şicanele şi jignirile aduse jurnaliştilor au întrecut orice închipuire. „Vor să ne scoată de la cabina presa, apoi urmează să o facă şi din stadion”, a comentat un coleg de breaslă hârtia emisă către redacţii în numele clubului, semnată de un băieţel ce se recomandă a fi ofiţer de presă, despre care avem serioase dubii că ştia de existenţa Chindiei înainte să vină la echipă ori măcar pe unde se intră la stadion. Cum vorbim aici despre un club girat de prestanţa internaţională a lui Gică Popescu, nu am luat în seamă acea fiţuică fără nici o valoare, fără un antet sau o semnătură a preşedintelui, considerând-o o glumă proastă. Mai mult, am atras atenţia asupra acestei greşeli, însă nu s-a revenit cu un comunicat corect.
Nu suntem infractori, incompetenților!
Chiar dacă şi-a făcut un nume pe piaţa organizatorilor de evenimente sportive, printre care şi „Gala Hagi”, preşedintele executiv Mihai Neguţ nu a reuşit să stopeze debandada de la club, unde subalternii se calcă pe picioare şi fac multe greşeli. Abia cu şapte minute înaintea fluierului de start au ajuns şi foile de meci, iar jurnaliştii au trăit o situaţie penibilă, de a nu avea detalii pe care să le transmită organelor centrale de presă. Ei bine, în acel moment au tăbărât în cabina presei cohorte de gardieni, paznici, jandarmi şi alte matahale, pentru a ne împinge afară pe scări. „Nu aveţi acreditare, părăsiţi încăperea! Aşa e ordin”. De la cine credeţi, de la acest ofiţer de presă, care nu a fost în stare să se legitimeze, să demonstreze că ocupă o funcţie în organigrama clubului şi nici măcar să transmită corect un comunicat. Ne-au împrăştiat ca pe potârnichii, iar pentru colegul Ionel Pitaru, cu vreo 600 de meciuri jucate la Târgovişte, mai aveau puţin şi chemau mascaţii. Ne-am simţit ca nişte infractori, aruncaţi pe scările stadionului, doar pentru că nişte incapabili nu sunt în stare să transmită un comunicat de presă. „Au ajuns nişte olteni aroganţi să ne dea afară de pe stadionul oraşului!”, au bombănit nemulţumiţi câţiva confraţi la fel de şicanaţi.
Unde apare parafa clubului, domnule președinte Neguț?
Circ și în tribune, unde au circulat fluturași verzi, pro PDL
Am încercat să mă aşez la tribuna oficială, în fapt un sector cu scaune prăfuite, ocupate de cine are chef, de la tarabagii din Piaţa Ruşilor şi până la băieţii care vând flori pe la spital ori la autogară, însă şi de aici am fost evacuat, chiar în faţa primarului Boriga. „E pentru oficialităţi băi maimuţoiule, du-te la galerie”, îmi strigă un şmecheraş de la Municipal Security. Poftim respect, poftim cultură! La câţiva metri, un amărât chinuie un acordeon, iar un altul, beat criţă, cere dedicaţii fără număr, evident manele. Vă închipuiţi în ce condiţii am transmis informaţii către posturile centrale de radio şi televiziune! Asta în timp ce nişte copii şi puştoaice trăgeau de mine să semnez pe fluturaşi verzi, cu pozele lui Florin Popescu şi Gabriel Boriga, ceva legat de construirea unui stadion nou. Pe ei nu i-au mai luat gaborii la întrebări, doar a început campania electorală. Până la urmă, s-a ales praful şi de fluturaşi, şi de fotbal, şi de atmosferă, şi de rezultat, şi de promovare, iar mulţimea sa întors cu toată forţa împotriva lui Stoican, a oltenilor din teren şi din conducere, cerându-le demisiile şi să-şi ia tălpăşiţa.
Circ de la conferința de presă, unde antrenorului i-a fost frică să vină
„Nu o să vină Stoican la conferinţa de presă, nu are curaj”, ne şopteşte un coleg, dar nu îl crede nimeni. Apare primul Vali Velcea. Mulţumit şi stăpân pe el, îl umileşte pe Stoican şi din vorbe, nu doar tactic. „Ne-am impus prin inteligenţă. Severin şi UTA merită locul 3”. Pentru prima dată de când antrenează Chindia, Stoican evită întâlnirea cu jurnaliştii la conferinţa de presă. Vin Neguţ şi Lungu, dar ce să-i întrebi pe ei despre fotbal, tactic vorbind? Primul rămâne, totuşi, un personaj aşezat, cerându-şi scuze pentru neplăcerile apărute la cabina presei. „Îmi iau eu toată vina asupra mea, vă rog să mă iertaţi!”. O zbârceşte când se bagă în detalii fotbalistice, ironizându-l pe Petculescu, meseriaşul de la FCM. „E mai gras ca mine, unde să joace?”. Se încing discuţiile, se încinge şi atmosfera, apar jigniri, ameninţări, vicele-delegat Lungu o dă pe şmechereală, e circ şi aici, cum a fost şi pe teren, în tribune sau cum e şi la echipă.
Stoican ne-a jignit pe toți, trebuie să plece!
De abia acum urmează partea şocantă. La vestiare, Stoican nu pare că se simte deloc rău şi cum pune ochii pe noi (eram împreună cu colegii Pitaru şi Parghel, dar şi cu Adrian Albu), încep jignirile. Întâi la adresa mea: „Du-te dracu de maimuţoi! Marş din faţa mea şi zbori din stadion, pârlitule!”, apoi îl ia în vizor pe Pitaru. „Tu cine p…mai eşti bă fraiere! Mă p… pe voi şi pe oraşul vostru de sărăcii! Nu vedeţi milogilor cum vă îmbrăcaţi, de la second hand! V-aţi luat pantofi de la cerşetori şi veniţi să vorbiţi în faţa mea! Ciocu mic şi dispăreţi repede, amărăţilor! Vă f… în gură de proşti, ziariştii p…! Vă dau jet de ţărani b…, fraierii dracu! Aţi ajuns voi să scrieţi de mine, nişte prăpădiţi. Mi se rupe mie de ziarişti şi de cine înjură, toate panaramele din tribună, toţi beţivii oraşului, vă dau m… la toţi!”. La scenă asistă Neguţ, Lungu, arbitrii, alte persoane, dar şi oameni simpli, iar individul îşi înfoaie muşchii, gata să sară la bătaie. „Nu i-ar fi ruşine să jignească aşa!”, îşi face cruce un domn trecut de prima tinereţe. Am reacţionat şi i-am transmis să îşi vadă de drumul lui, la Valea Copcii ori la Vânju Mare, poate că, într-adevăr, Chindia Târgovişte este o pălărie prea mică pentru marele antrenor Stoican. Dacă pentru un asemenea personaj i-a sacrificat Gică Popescu pe Costel Pană sau Silviu Dumitrescu, înseamnă că îşi bate joc de noi, la fel cum o face Stoican. Băiatul trebuie să plece de aici, ne-am săturat să tot fim măscăriţi la noi acasă, de un asemenea individ, cu apucături suspecte. Păcat, domnule Gică Popescu, v-am admirat sincer şi am crezut în acest proiect, pe care l-am susţinut deschis, dar acum ne-am scârbit. STOICAN TREBUIE SĂ PLECE, POATE ŞI ALŢII!
Costin Mihai | costin.mihai@artpress.ro