lun. dec. 23rd, 2024

razie2Polițiștii din Dâmbovița, la datorie pentru siguranța comunității

La data de 26 aprilie a.c., 251 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost prezenți în teren și au acționat pentru siguranța cetățenilor.

În activitățile de menținere a ordinii și liniștii publice, au fost angrenate efective specializate pe diverse domenii de activitate, dintre care: de la rutieră, ordine publică, investigații criminale, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, inclusiv jandarmi.

Au fost organizate 116 patrule și utilizate 102 de autospeciale.

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 49 de evenimente, dintre care 32 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și au constatat 37 de infracțiuni. Dintre acestea, 15 au fost contra persoanei, 11 contra patrimoniului și 2 distrugeri.

De asemenea, polițiștii au aplicat 220 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la aproximativ 60.000 de lei.

Totodată, polițiștii au reținut 9 permise de conducere.

Polițiștii din Dâmbovița vor fi în continuare la datorie și vor acționa, cu precădere, în locurile aglomerate, în proximitatea lăcașurilor de cult și pe principalele artere din județ, pentru asigurarea unui climat de ordine și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.