26 aprilie 2024
68 de milioane de lei, din fonduri europene, în transportul public local. “Este un pas uriaş”

68 de milioane de lei, din fonduri europene, în transportul public local. “Este un pas uriaş”

“Este oficial! Încă 68.000.000 lei din fonduri europene și un pas uriaș pentru transportul public local, inclusiv din zona periurbană a municipiului Târgoviște!

✅ Ministerul Dezvoltarii, Lucrărilor Publice și Administrației ne-a comunicat faptul că cererea de finanțare având ca obiect investiția „Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa I” , proiect care vizează extinderea transportului public cu autobuze noi, moderne, la întreaga zonă funcțională a municipiului Târgoviște (25 de unități administrativ teritoriale), A FOST APROBATĂ.

✅️ Prezenta investiție, depusă în cadrul parteneriatului Primăria Târgoviște – Primăria Șotânga, constă în achiziția a: Ø 21 autobuze electrice de capacitate mare (12 m) dotate; Ø 21 stații de încărcare lentă pentru autobuze electrice – la autobază; Ø 7 stații de încărcare rapidă pentru autobuze electrice – pe traseu; Ø lucrări de construcţii pentru branşarea punctelor/stațiilor de reîncărcare a autobuzelor electrice; Ø activități de proiectare (pentru stațiile de încărcare vehicule electrice) – cheltuieli pentru documentaţii suport şi obținere avize, acorduri, autorizații.

✅ Valoarea intervențiilor este de 13,788,828.98 euro, TVA inclus, din care 11,571,000.00 euro, fără TVA, reprezintă cheltuieli eligibile asigurate din Planul Național de Redresare și Reziliență, la care se adaugă TVA aferent cheltuielilor eligibile în valoare de 2,198,490.00, cheltuieli asigurate din bugetul de stat.

✅ Finanțarea este asigurată din bani europeni, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 – Fondul Local-Obiectul de investiții I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante)”, a anunţat primarul Daniel Stan.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial