Nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, în atenţia poliţiştilor
Poliţiştii rutieri, în colaborare cu efective ale Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Dâmboviţa, au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi reducerii numărului accidentelor rutiere produse în zonele de trecere la nivel cu calea ferată.
Acţiunea a urmărit respectarea normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice şi sancţionarea conducătorilor de autovehicule care încalcă regulile de circulaţie instituite în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
În cadrul acţiunii, poliţiştii au aplicat 251 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 73.060 de lei, dintre care 66 pentru nerespectarea regulilor privind trecerea la nivel cu cale ferată.
De asemenea, au fost reţinute 9 permise de conducere şi au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.
Cercetat de poliţişti după ce a sustras produse dintr-o societate comercială
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Orașului Titu au fost sesizaţi de reprezentantul unei societăţi comerciale din localitate cu privire la faptul că o persoană a sustras bunuri din magazin.
În urma verificărilor efectuate, a fost identificat principalul bănuit în persoana unui tânăr de 29 de ani, care, în timp ce se afla în incinta magazinului, a sustras produse alimentare, trecând pe lângă casa de marcat fără să le achite.
Bunurile sustrase au fost recuperate şi predate societăţii prejudiciate.
Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt.