Astăzi, 15 mai 2017, conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa a participat la manifestările dedicate aniversării a 45 de ani de la deschiderea, ca muzeu, a Casei Atelier Gabriel Popescu. Obiectivul a fost reabilitat recent printr-un proiect cu finanţare norvegiană.
În cadrul ceremoniei dedicate evenimentului, au fost acordate diplome de merit persoanelor care s-au implicat, de-a lungul timpului, în menţinerea vie a operei marelui artist Gabriel Popescu, primul dintre cei mai mari gravori ai României. Cu acest prilej, preşedintele Alexandru Oprea a mulţumit tuturor pentru implicarea dovedită, arătându-şi respectul, aprecierea şi susţinerea pentru promovarea culturii româneşti. Programul a cuprins și alte momente artistice, respectiv, atât o expoziție fotografică reprezentativă pentru istoria Casei Atelier Gabriel Popescu, cât şi o demonstraţie în arta gravurii realizată de artistul Andrei Scărlătescu.
La eveniment au mai participat: Ovidiu Cârstina – Manager al Complexului Naţional Muzeal Curtea Domnească, reprezentanţi ai Ansamblului Monumental Curtea Domnească din Târgovişte, membri ai Consiliului Judeţean Dâmboviţa responsabili cu implementarea proiectului, istorici şi arhitecţi, elevi şi oameni ai locului.
Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea: „Îmi revine bucuria de a adresa câteva cuvinte despre un artist și un muzeu prea puțin cunoscuți în rândul publicului larg, dar și al mediului artistic românesc. Aflată în salba de bijuterii a Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, din anul 1969, Casa-Atelier Gabriel Popescu a fost inaugurată ca muzeu la 15 mai 1972, exact acum 45 de ani. Realizată de arhitectul de origine franceză, Alexandre Clavel, pe baza schițelor artistului, între anii 1902 – 1905, casa reprezintă un edificiu unic în România, având încă de la început și destinația de atelier, caracter păstrat până azi.
Artistul Gabriel Popescu, născut chiar aici, la Vulcana Pandele, în anul 1866, într-o familie numeroasă, a fost fiul preotului din sat. Deși se pregătise să urmeze profesia tatălui, valențele artistice s-au dovedit definitorii. Cu mult temei, dâmbovițenul nostru, cel dintâi gravor român cu studii în domeniu, este fondatorul școlii românești de gravură. În această calitate, a fost titularul, vreme de mai multe decenii, catedrei de gravură a Școlii de Arte Frumoase din București. Solitar și discret, temeinic și fin cunoscător al naturii umane, expresiv și impecabil în execuție, Gabriel Popescu a lăsat arta să vorbească pentru el și poate de aceea nu a dobândit mai multă notorietate.
Datorită calităților sale excepționale, a primit mai multe distincții și medalii la diferite expoziții, a fost prețuit și încurajat de Majestatea Sa, Regele Carol I al României, al cărui portret l-a realizat în anul jubileului regal din 1906. A stăpânit toate tehnicile gravurii (acvaforte, dăltița, ac sec, acvatina) arătând un interes deosebit pentru posibilitățile fiecăreia în parte, dar a excelat și în alte domenii, realizând timbre, medalii și plachete. Își odihnește veșnicia în satul natal, lângă biserica în care a slujit și tatăl său. Conul de umbră, instalat după moartea artistului, în anul 1937, a fost urmat de un reviriment odată cu deschiderea Muzeului din Vulcana Pandele, în 1972, moment pe care îl marcăm astăzi.
Un nou demers în direcția promovării muzeului, de data acesta l-am putea numi chiar salvator, a fost includerea sa la finanțare prin intermediul Mecanismului Financiar SEE 2009-2014, în cadrul proiectului «Restaurarea și consolidarea casei atelier Gabriel Popescu, comuna Vulcana-Pandele, județul Dâmbovița».
Astfel, restaurarea Casei Atelier Gabriel Popescu și reconstrucția casei natale au readus în circuitul turistic și științific muzeul și trebuie să fie imboldul pentru atingerea unor parametri înalți de vizibilitate pe piața cultuală și științifică din România. Cei care trec pragul muzeului intră într-un alt univers în care au posibilitatea să se dezvolte personal, să învețe și să studieze chiar, să se recreeze, să deruleze activități cu totul deosebite de cele cotidiene, de rutină. Recomandăm, așadar, vizitarea muzeului și descoperirea artistului gravor la el acasă.
Aflându-ne într-un moment festiv, 45 de ani de la existența sa ca muzeu, nu putem decât să privim cum, muzeul-atelier Gabriel Popescu a prins contur, a revenit la o nouă viață, iar turiștii care îi vor trece pragul și vor păși în acest spațiu se vor putea apropia de acest univers unic.”
Biroul Comunicare, Relaţii Externe al Consiliului Județean Dâmbovița