Dum. dec. 22nd, 2024

400 de euro și 20 de mii de lei au dispărut din seiful unei societăți din Târgoviște.

Bănuită de situație este o tânără, de 21 de ani, angajată în probă la unitatea respectivă.

Totul s-ar fi întâmplat în tura de noapte, spun polițiștii.

Bănuită de furt calificat, cercetată de polițiștii de la investigații criminale, sub coordonarea unui procuror de caz

La data de 9 august, pentru administrarea probatoriului într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște-Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la o tânără de 21 de ani, din Chitila. Ulterior, la sediul poliției, au fost conduse două persoane pentru audieri.

Din investigațiile efectuate, polițiștii au stabilit că, în noaptea de 5 spre 6 iulie a.c., bănuita, în timp ce ar fi fost în perioada de probă în vederea angajării la o societate comercială cu punct de lucru în municipiul Târgoviște, ar fi profitat de neatenția administratorului, ar fi pătruns într-un birou și ar fi deschis seiful societății de unde ar fi sustras aproximativ 400 de euro și 20.000 de lei.

Față de tânără a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând ca această să fie prezentată magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive. În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, urmând să fie dispuse măsurile prevăzute de lege. Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, precizează IPJ Dâmbovița.