TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ Ultima Ora

Controale pe șoselele din Dâmbovița

Infracțiuni rutiere constatate de polițiștii dâmbovițeni

În această dimineață, 10 august, în jurul orei 03:23, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control pe bulevardul Independenței, un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din comuna Răzvad. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicat un rezultat cu valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost condus la spital în vederea recoltării unor probe biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice, iar, în cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

De asemenea, în cursul serii trecute, 9 august a.c., în jurul orei 22:51, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat în trafic un bărbat de 40 de ani, din comuna Glodeni, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 71, pe raza localității Doicești, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Având în vedere că șoferul emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat acestuia să fie testat cu aparatul etilotest, însă a refuzat.

În plus, bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice, iar, în cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

sursa: IPJ Dâmbovița

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.