Vineri, 9 septembrie 2016, la Centrul Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, însoțit de Părinți Consilieri de la Centrul Eparhial, a dăruit rechizite școlare pentru 30 de copii, elevi, din care 22 de la Centrul Social Floare de Colț din Târgoviște și 8 din cadrul Apartamentului Social Protejat Sf. Ier. Nicolae al Centrului Social Creștin, în valoare de peste 3.000 lei.
Precizăm că această acțiune se derulează, la inițiativa Înaltpreasfinției Sale, de fiecare dată, în apropierea inaugurării noului an școlar, devenind o tradiție a ultimilor ani.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI