19 aprilie 2024

3 milioane de euro ajung la Pucioasa! VEZI UNDE SE DUC!

„A fost analizat, de către o comisie interministerială, proiectul propus de orașul Pucioasa în anul 2009 cu privire la reabilitarea și extinderea sistemului de apă și canalizare și am obținut avizul favorabil. Chiar dacă am avut la un moment dat anumite probleme birocratice, totuși s-a obținut avizul favorabil și urmează să primim hotărârea de guvern pentru a putea demara lucrările la această investiție, destul de mare pentru orașul Pucioasa, de circa 3 milioane de euro. Deja cunoaștem și constructorul, nu vor fi probleme cu licitația, pentru că sunt lămurite aceste aspecte. Sper ca în două luni să ni se dea ordinul de începere a lucrărilor, pentru că suntem într-o convenție cu Compania Națională de Investiții și această finanțare se derulează prin intermediul ei. Avem o cofinanțare de aproape 23%, am asigurate 18 miliarde lei vechi dintr-un împrumut intern, urmează să caut soluții să mai fac rost de încă 7 miliarde lei vechi. Dar, din analiza bugetului pe acest an, indiferent ce s-ar întâmpla, voi găsi posibilitatea să acopăr și această sumă de bani ca să nu riscăm să întrerupem cumva derularea proiectului. Proiectul acesta înseamnă circa 10 kilometri de canalizare, care va începe de la Bazinul Mușa, Cerealiști, Garofiței, Aluniș, Fructelor, Republicii, Strada Gării, Filatură până la Stația de epurare. În felul acesta reabilităm și colectorul principal al orașului Pucioasa, care este deteriorat și cu probleme mai vechi. Avem și 24 de kilometri de rețea de apă, reabilitare și extindere. Vom veni cu conductă nouă și pe rețelele care sunt vechi, depășite fizic și moral. Deci, vom termina cu aceste intervenții, cu doape de lemn bătute în conducte de fier”, a declarat primarul orașului Pucioasa, Dănuț Bădău.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial