6 mai 2024
24 de filtre rutiere, pe drumurile din Dâmbovița

24 de filtre rutiere, pe drumurile din Dâmbovița

Comunicat de presă

”Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat acțiunile care au avut ca scop creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, combaterea faptelor de natură penală și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Misiunile desfășurate de polițiști au vizat, pe lângă asigurarea climatului de ordine si liniște publică, creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice prin depistarea și sancționarea conducătorilor de  autovehicule care se urcă la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor.

Astfel, au fost organizate 24 de filtre, fiind controlate 248 de autovehicule, legitimate 430 de persoane și testați 131 de conducători auto.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 369 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 59.035 de lei.

Din totalul sancțiunilor, 320 au fost pentru nerespectarea regulilor de circulație de către participanții la trafic, conform O.U.G 195/2002, iar 49 de sancțiuni pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Ca măsura complementară, poliţiştii au reținut 12 permise de conducere (2 pentru consumul de alcool și 4 pentru viteză excesivă) și au retras 10 certificate de înmatriculare.

Acțiunile pentru siguranța cetățenilor continuă, polițiștii fiind la datorie”

sursa – IPJ Dâmbovița

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial