18 mai 2024
22 de permise de conducere au fost reținute de polițiștii dâmbovițeni, în weekend

22 de permise de conducere au fost reținute de polițiștii dâmbovițeni, în weekend

Acțiuni ale polițiștilor dâmbovițeni pentru siguranța cetățenilor

În zilele de 19 și 20 august a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat misiunile pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea infracționalității și creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice.

Astfel, pe parcursul weekend-ului, polițiștii au legitimat aproximativ 700 de persoane și au oprit pentru control peste 228 de autovehicule, fiind instituite 17 filtre.

Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 337 de sancțiuni contravenționale și au testat 77 de conducători auto pentru depistarea consumului de substanțe interzise sau alcool. Din totalul sancțiunilor aplicate, 228 dintre acestea fiind pentru nerespectarea regulilor de circulație stabilite de O.U.G. 195/2002 și 80 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991.

Totodată, ca măsură complementară, polițiștii au retras un certificat de înmatriculare și au reținut 22 de permise de conducere, dintre care 9 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 2 pentru consumul de alcool. Acțiunile vor continua și în perioada următoare.

Acțiune a polițiștilor din Moreni

În zilele de 18 și 20 august a.c., în intervalul orar 07:00-11:00, respectiv 16:00-20:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au organizat o acțiune pe raza de competență pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Astfel, în cele două zile, pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 47 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.955 de lei, au retras un certificat de înmatriculare și au reținut trei permise de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Din totalul sancțiunilor, 14 au fost aplicate pentru încălcarea regulilor de circulație de către căruțași ;i 24 pentru abaterile comise de pietoni.

sursa – IPJ Dâmbovița

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial