TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Lună: august 2014

ARHIEPISCOPIE

Campanie umanitară la Arhiepiscopia Târgoviștei

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, în Arhiepiscopia Târgoviștei, se desfășoară, în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului (1-14 august 2014), campania umanitară intitulată Solidari cu familiile sinistrate din Oltenia!, ce a fost inițiată de către Patriarhia Română și…

ARHIEPISCOPIE

Târgoviște – Examenul de capacitate preoțească

Cu binecuvântarea și sub conducerea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, joi, 31 iulie 2014, la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei, s-a desfășurat examenul de capacitate preoțească la care au participat 20 de absolvenți ai cursurilor de licență și masterat…

IPJ

Dâmbovița – Examen pentru detectivii particulari

Inspectoratul de  Poliţie al Judeţului Dâmboviţa organizează examen pentru obţinerea atestatului de detectiv particular   Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor interesaţi, poliţia dâmboviţeană informează că în conformitate cu prevederile Legii 329/2003, privind  exercitarea profesiei de detectiv particular, organizează examen…

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.