Iulian Vladu, președinte PDL Dâmbovița
” Partidul Democrat Liberal organizează sâmbătă, la București, cel mai mare miting de când USL a preluat puterea în România.
Este un miting pentru susținerea statului de drept, la care vor veni peste 15.000 de oameni și la care îi așteptăm să participe pe toți cetățenii care consideră că ne îndreptăm într-o direcție greșită, sub această putere care nu a făcut altceva decât să mintă, să manipuleze și să ne arunce în haos economic.
În ultimul an și jumătate, ne-am întors cu peste 10 ani în urmă, când PSD controla justiția, instituțiile statului și presa.
Avem peste 30 de taxe și impozite noi, peste 70.000 de oameni care și-au pierdut locurile de muncă și tendința permanentă a USL de a pune jugul pe justiție.
Este momentul să reacționăm, este momentul să oprim această majoritate toxică, ajunsă la guvernare numai pe minciună.
PDL a susținut și susține modernizarea statului, inițiativa privată și investițiile.
Suntem membri ai Uniunii Europene și reușisem să obținem respectul și încrederea partenerilor noștri externi.
Acum, suntem priviți ca paria Europei, iar toți cetățenii au de suferit.
Din județul Dâmbovița, vor pleca aproximativ 500 de oameni, din toate localitățile județului.”
Departamentul de Comunicare al PDL Dâmbovița