20 aprilie 2024
Noi biserici, acţiuni umanitare şi combaterea violenţei domestice – în atenţia preoţilor dâmboviţeni

Noi biserici, acţiuni umanitare şi combaterea violenţei domestice – în atenţia preoţilor dâmboviţeni

Marţi, 28 ianuarie 2014, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, la Reşedinţa Eparhială, s-au desfăşurat, lucrările Consiliului şi Adunării Eparhiale din Arhiepiscopia Târgoviştei.

Evenimentul solemn a fost deschis de şedinţa Consiliului Eparhial, în Sala “Decenium”, după care, la Paraclisul Kretzulescu, a avut loc slujba Te Deum-ului, la care au participat membri Adunării Eparhiale şi invitaţii speciali la acest moment: părinţii protopopi, profesori de la şcolile de teologie, precum şi stareţi şi stareţe de la aşezămintele monahale din Eparhie.

Ca preşedinte al Adunării Eparhiale, Înaltpreasfinţia Sa a deschis lucrările sesiunii anuale ale acestui for deliberativ, făcând o scurtă prezentare a contextului pastoral-misionar al activităţii ecleziale a Bisericii noastre, după care a evidenţiat rolul important al acestui organism în viaţa noastră eparhială. Înaltpreasfinţia Sa a făcut, apoi, o prezentare rezumativă activităţii sectoarelor de activitate ale Centrului Eparhial, pe parcursul anului 2013, schiţând şi dezideratele pentru anul în curs. După ce s-au finalizat discuţiile pe comisii, în Aula “Sf. Voievod Neagoe Basarab”, au fost prezentate rapoartele de activitate, de către raportorii fiecărei comisii , după care ele au fost adoptate ca hotărâri, de către plenul Adunării Eparhiale.

Din evaluările efectuate de comisiile forului deliberativ eparhial, merită reţinut faptul că s-a făcut referire la: numeroasele şantiere de construcţie a noi locaşuri sfinte, preocuparea pentru restaurarea unor biserici – monument istoric; resfinţirile, târnosirile şi punerile de piatră de temelie, din anul 2013, numirile şi transferurile clericale, numeroasele proiecte filantropice, de asistenţă şi consiliere socială, precum combaterea violenţei domestice, a traficului de droguri şi de persoane sau ajutorarea populaţiei afectate de calamităţi naturale, dar şi de inaugurarea Centrului Social Creştin al Arhiepiscopiei Târgoviştei şi a Căminului Social de tip familial Sf. Ier. Nicolae.

De asemenea, evidenţiem din bogata activitate editorială eparhială, volumele:“Întregitor de ţară şi martir al neamului românesc”, cu ocazia aniversării a 420 ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a lui Mihai Voievod Viteazul”; “Iubitor de cultură, protector al Bisericii şi martir al credinţei ortodoxe”, pentru a omagia cei 325 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu; “Viaţa şi acatistul Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţãrii Româneşti”; Broşura misionară “Sf. Împăraţi Constantin şi Elena – promotori ai libertăţii religioase şi susţinători ai Bisericii” şi Almanahul Bisericesc pe anul 2014.

La finalul lucrărilor, au avut loc dezbateri pe marginea celor prezentate şi s-au aprobat obiectivele pe care Arhiepiscopia Târgoviștei şi le-a propus pentru anul 2014, care este dedicat comemorării omagiale a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, la 300 de ani de la trecerea sa la cele veşnice, dimpreună cu fiii săi şi sfetnicul Ianache; şi comemorării celor 360 de ani de la trecerea la cele veşnice a Voievodului Matei Basarab, creator de epocă, om al timpului său, ocrotitor şi promotor al Ortodoxiei româneşti, ctitor de civilizaţie, cultură şi spiritualitate, la noi, la români.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial