3 mai 2024
Dâmbovița – Polițiștii s-au pus pe confiscat – brânză, țuică și artificii

Dâmbovița – Polițiștii s-au pus pe confiscat – brânză, țuică și artificii

ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR SPECIALIZAŢI ÎN INVESTIGAREA FRAUDELOR

Peste 1750 de kilograme de brânzeturi indisponibilizate de poliţişti

În data de 27 decembrie a.c, poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor au organizat o acţiune pentru depistarea faptelor de comerţ ilicit, ocazie cu care au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4000 de lei.

Astfel, a fost depistată numita P.D., de 45 de ani, din Târgovişte, în timp ce comercializa cantitatea de 1753 de kilograme de brânzeturi şi băuturi spirtoase de 40, respectiv 50 de grade pentru care nu a prezentat documente justificative de provenienţă.

Faţă de aceasta, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art 291 din Codul penal şi art. 296 ind 1 lit.c din Legea 571/2003.

Bunurile descoperite au fost indisponibilizate.

PESTE 3300 DE ARTICOLE PIROTEHNICE, CONFISCATE DE POLIŢIŞTII DÂMBOVIŢENI

Patru persoane sunt cercetate pentru nerespectarea prevederilor Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive

Ieri, 27 decembrie a.c., cu ocazia unei acţiuni desfăşurate pe linia verificării legalităţii operaţiunilor cu obiecte pirotehnice, poliţiştii au depistat pe raza municipiului Târgovişte patru persoane în timp ce deţineau ilegal în vederea comercializării 3327 de astfel de bunuri (candele romane, petarde, rachete, mingii de foc ).

Pe numele acestora, poliţiştii au întocmit acte premergătoare cercetării penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.37 alin 3 din Legea 126/1995 R, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchet.

Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr.126/1995, republicată, privind regimul materiilor explozive, articolele pirotehnice de divertisment se clasifică în următoarele categorii:

a) categoria 1 – articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut, cu un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse;

b) categoria 2, 3 şi 4 – articole pirotehnice de divertisment destinate utilizării în exterior şi exclusiv de către pirotehnicieni;

Din motive de ordine, securitate, siguranţă publică şi pentru protecţia mediului se interzice deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, Poliţia Română atrage atenţia asupra periculozităţii folosirii materialelor pirotehnice interzise.

Reţineţi: În categoria 1 sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici de tipul artificiilor (de exemplu: steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc, sateliţi ).

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

Mai trebuie menţionat faptul că, articolele pirotehnice din categoriile 1 şi P1 comercializate către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 16 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial