TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ARHIEPISCOPIE

ÎPS Nifon, arhiepiscopul Târgoviştei, a primit vizita premierului Victor Ponta

PRIMIREA DOMNULUI PRIM-MINISTRU VICTOR PONTA DE CĂTRE ÎNALTPREASFINŢITUL PĂRINTE MITROPOLIT NIFON, LA TÂRGOVIŞTE

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON a primit, marţi, 17 decembrie 2013, la Reşedinţa Mitropolitană din Târgovişte, vizita domnului Victor PONTA, Primul Ministru al Guvernului României, care a fost însoţit de doamna Rovana PLUMB, Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, domnul Mircea DUŞA, Ministrul Apărării Naţionale, domnul Remus PRICOPIE, Ministrul Educaţiei, Cercetării, Turismului şi Sportului, domnul Victor SANDA, Prefectul Judeţului, şi domnul Adrian ŢUŢUIANU, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

În cadrul întâlnirii, au fost abordate unele chestiuni legate de colaborarea dintre Biserică şi Stat, derularea unor proiecte spiritual-culturale şi reabilitarea unor monumente religioase importante din cuprinsul judeţului Dâmboviţa.

Înaltpreasfinţia Sa a participat, apoi, alături de domnul Prim Ministru Victor PONTA la inaugurarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Dâmboviţa, după ce acesta a beneficiat de o amplă acţiune de reabilitare.

Cu acest prilej, a fost oficiată o slujbă de binecuvântare, după care, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre rolul instituţiei medicale în viaţa comunităţii noastre, ca principală instituţie, alături de Biserică, ce slujeşte sănătatea sufletească şi trupească a omului.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.