9 mai 2024
IPJ Dâmboviţa: NU pleca la drum nepregătit! Vezi ce trebuie să faci să NU dai de belele!

IPJ Dâmboviţa: NU pleca la drum nepregătit! Vezi ce trebuie să faci să NU dai de belele!

RECOMANDĂRI PENTRU O DEPLASARE ÎN SIGURANŢĂ!

Având în vedere atenţionările meteorologice de cod galben de ninsori şi viscol, pentru a preveni producerea de evenimente rutiere, poliţia dâmboviţeană recomandă :

– înainte de a pleca la drum, recomandăm conducătorilor auto să se intereseze cu privire la condițiile de deplasare existente pe traseul pe care urmează să îl parcurgă;

– manifestaţi prudenţă sporită şi adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare;

– dacă este necesar să conduceţi pe vreme de iarnă, plănuiţi deplasarea din timp;

– asiguraţi-vă că aveţi suficient combustibil în rezervor, pentru ca în cazul unor blocaje să nu suferiţi din cauza frigului şi, totodată, să puteţi continua drumul după deblocare;

– în condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile sub formă de lapoviţă sau ninsoare ori ceaţa pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate;

– în situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploi/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite pe timpul zilei permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă;

– nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi!

ATENȚIE! Poliţia rutieră dâmboviţeană atenţionează că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

În cazul autovehiculelor de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculelor de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, acestea trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau să aibă montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial