18 mai 2024
Dâmboviţa – Controale peste controale în magazine şi pieţe

Dâmboviţa – Controale peste controale în magazine şi pieţe

Faptele de comerţ ilicit, depistate şi sancţionate de poliţişti

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii comerţului ilicit cu legume, fructe, carne şi obiecte ornamentale pentru Crăciun, ocazie cu care au fost efectuate controale la peste 60 de agenţi economici.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 27 de sancţiuni contravenţionale conform Legii 12/1990, a căror valoare se ridică la 32 000 de lei.

Totodată, s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a 3 033 de kilograme de legume şi fructe, 145 de kilograme de carne şi 121 de obiecte ornamentale pentru Crăciun, pentru care nu existau documente legale de provenienţă.

Cu ocazia verificărilor la o societate comercială, a rezultat că administratorul acesteia, o femeie, de 27 de ani, de cetăţenie chineză, a comercializat jucării ce purtau însemnele unor mărci înregistrate.

Referitor la provenienţa şi autenticitatea produselor descoperite, administratorul societăţii nu a putut prezenta documente legale.

Întrucât bunurile erau susceptibile a fi contrafăcute, poliţiştii au procedat la ridicarea acestora în vederea continuării cercetărilor.

Pe numele femeii, au fost întocmite acte premergătoare cercetării penale pentru nerespectarea prevederilor referitoare la mărcile şi indicaţiile geografice.

Poliţia dâmboviţeană vă informează:

Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au constatat 16 infracţiuni şi au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, în valoare de 25 000 de lei.

Din numărul total al infracţiunilor constatate, 2 sunt pentru încălcarea normelor prevăzute de Legea 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic, 11 la Legea 295/2004 şi 3 conform art. 279 din Codul Penal .

Totodată, poliţiştii au dispus indisponibilizarea a 5 arme letale şi neletale.

Ca şi măsură complementară, faţă de 10 persoane s-a dispus anularea dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor letale sau neletale.

Pentru o deplasare în siguranţă, poliţiştii rutieri recomandă participanţilor la trafic:

– înainte de a pleca la drum, recomandăm conducătorilor auto să se intereseze cu privire la condițiile de deplasare existente pe traseul pe care urmează să îl parcurgă;

– manifestaţi prudenţă sporită şi adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare;

– dacă este necesar să conduceţi pe vreme de iarnă, plănuiţi deplasarea din timp;

– asiguraţi-vă că aveţi suficient combustibil în rezervor, pentru ca în cazul unor blocaje să nu suferiţi din cauza frigului şi, totodată, să puteţi continua drumul după deblocare;

– în condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile sub formă de lapoviţă sau ninsoare ori ceaţa pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate;

– în situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploi/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite pe timpul zilei permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.

– nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi!

ATENȚIE! Poliţia rutieră dâmboviţeană atenţionează că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

În cazul autovehiculelor de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculelor de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, acestea trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau să aibă montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate.

Participanţii la trafic, în atenţia poliţiştilor rutieri !

Poliţiştii rutieri au acţionat pe linia depistării şi sancţionării participanţilor la trafic care nu respectă regulile de circulaţie.

Totodată, acţiunea a vizat şi verificarea legalităţii transportului de mărfuri şi persoane.

Peste 60 de autovehicule au fost oprite în trafic, pentru control.

În cadrul acţiunii, au fost aplicate 76 de sancţiuni contravenţionale, din care 29 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 19 pentru neportul centurii de siguranţă, fiind reţinute 6 certificate de înmatriculare.

Valoarea totală a sancţiunilor se ridică la 13 460 de lei.

Două persoane au fost depistate în timp ce conduceau autovehicule deşi exercitarea dreptului de a conduce era suspendată.

Faţă de acestea, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art 86 alin 2 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Urmărit internaţional, depistat şi reţinut de poliţiştii dâmboviţeni !

Poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale, în colaborare cu luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale, au depistat pe raza comunei Ulieşti, un bărbat, pe numele căruia, în anul 2006, instanţa de judecată a emis mandat de executare a unei pedepse privative de libertate pentru o perioadă de 2 ani şi 6 luni.

Bărbatul, de 36 de ani, din comuna Vişina, a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Totodată, acesta se sustragea cercetărilor privind comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Poliţiştii au procedat la reţinerea şi depunerea acestuia în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial