30 aprilie 2024
Uite ce au decis autorităţile în SCANDALUL ŞCOLILOR FĂRĂ CĂLDURĂ!

Uite ce au decis autorităţile în SCANDALUL ŞCOLILOR FĂRĂ CĂLDURĂ!

Comunicat de presă

Deşi Consiliul Judeţean Dâmboviţa nu are atribuţii legale în gestionarea situaţiei de la nivelul unităţilor de învăţământ din municipiul Târgovişte, preşedintele Adrian Ţuţuianu a înţeles să se implice în stabilirea măsurilor necesare desfăşurării în condiţii normale a procesului educaţional.

În acest sens, în cursul acestei dimineţi, la ora 7.30, a avut loc la sediul Consiliului Judeţean o întâlnire la care au participat preşedintele Adrian Ţuţuianu, reprezentanţi ai Corpului de Control al Ministerului Educaţiei şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, demers în cadrul căruia au fost definitivate acţiunile necesare desfăşurării activităţii în unităţile de învăţământ preuniversitar în perioada 6-20 decembrie:

1. Procesul de învăţământ din unităţile în cadrul cărora nu s-a finalizat montarea centralelor termice se va derula în schimbul de după-amiază, în unităţile care beneficiază de încălzire.

2. Sub coordonarea unui inspector şcolar judeţean, directorii unităţilor de învăţământ implicate se vor afla permanent în aceste locaţii pentru a asigura aplicarea măsurilor organizatorice stabilite şi desfăşurarea normală a activităţii didactice.

3. Personalul administrativ de la toate unităţile de învăţământ va fi pus la dispoziţia executanţilor de lucrări pentru montarea şi punerea în funcţiune a centralelor termice, în vederea finalizării într-un termen cât mai scurt a lucrărilor. Acest personal va ajuta la săparea şanţurilor, montarea/demontarea şi curăţarea caloriferelor, asigurarea curăţeniei după finalizarea lucrărilor şi efectuarea probelor de lucru.

4. Activitatea de învăţământ nu va fi suspendată, întrucât în perioada 6-20 decembrie trebuie susţinute lucrările scrise semestriale (tezele), activitate aferentă programei şcolare anuale.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa reia apelul adresat primarului Gabriel Boriga de a dispune toate măsurile pentru realizarea în cel mai scurt timp a lucrărilor contractate şi execuţia în regie proprie a lucrărilor care nu au fost încă achiziţionate, astfel încât, în termenul cel mai scurt, cât mai multe unităţi şcolare să beneficieze de încălzire, iar la data de 6 ianuarie 2014 procesul educaţional să se desfăşoare în condiţii optime în toate unităţile de învăţământ din municipiul Târgovişte.

Biroul de presă

Preşedinte

Conf. univ. dr. Adrian Ţuţuianu

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial