Ref.: Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”,
ediţia a 51-a, 2018, cu tema „Romanţa ne uneşte”
Vă facem cunoscut că în perioada 18-20 octombrie 2018 se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO şi sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural, cea de-a 51-a ediţie a Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de aur”.
Marele eveniment muzical naţional, având în acest an tema „Romanţa ne uneşte”, este dedicat celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918 şi, totodată, salvgardării şi promovării Romanţei ca gen muzical al patrimoniului cultural naţional, în vederea înscrierii acesteia în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii.
Organizatorii acestei ediţii sunt: Primăria şi Consiliul Local Municipal Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, cu Uniunea Muzicienilor din Moldova, în co-producţie cu Televiziunea Română şi în parteneriat cu Radio România.
Evenimentul se desfăşoară la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte. Concertele vor începe în fiecare seară la ora 18.00.
NOUTĂŢI ȘI EVENIMENTE ALE EDIŢIEI A 51-A, 2018
-
Programul Naţional de Concerte „Romanţa ne uneşte”, sub patronajul CNR UNESCO, eveniment asociat Festivalului Naţional „Crizantema de aur” 2018. Concertele se desfăşoară în zone istorice din România şi Republica Moldova, în perioada 18 octombrie – 15 decembrie 2018 la Târgovişte, Alba-Iulia, Chişinău, Iaşi, Craiova, Constanţa şi Bucureşti. Programul este destinat promovării Romanţei – gen muzical de patrimoniu al culturii naţionale şi se desfăşoară cu implicarea laureaţilor Festivalului „Crizantema de aur”, alături de alţi mari interpreţi de romanţe din România şi din Republica Moldova.
-
50 de ani de Romanţă la Târgovişte – celebrarea semicentenarului de la înfiinţarea, în 1968, a Festivalului Naţional de Romanţe „Crizantema de aur”. Evenimentul se va desfăşura vineri, 19 octombrie 2018, ora 10.00, la „Casa Romanţei” din Târgovişte, spaţiu muzeal unic în România dedicat istoriei şi promovării Romanţei – ca gen muzical de patrimoniu – şi Festivalului Naţional „Crizantema de aur”. Participă reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, Institutului Naţional al Patrimoniului, Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, Federaţiei Europene şi Federaţiei Române a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO, invitaţi speciali ai centrelor culturale şi instituţiilor muzicale din ţară care organizează festivaluri şi concerte de romanţe, membrii juriilor, compozitori şi interpreţi de romanţe din ţară şi din străinătate, reprezentanţi ai organizatorilor festivalului. Organizator: Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanţei” Târgovişte.
-
„Mari poeţi ai romanţei” – omagierea, prin micro-recitaluri de romanţe, precum şi prin lansări discografice şi editoriale, a creaţiilor marilor poeţi români : Mihai Eminescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Vasile Alecsandri. În program, evenimentul omagial „O viaţă închinată Romanţei”, realizat cu participarea reputatului interpret de romanţe Gheorghe Sărac şi a operei sale:
-
culegerea muzicală de romanţe pe versurile poetului Mihai Eminescu.
-
triplu CD tricolor cu integrala romanţelor româneşti pe versurile poetului Octavian Goga (de la a cărui moarte se împlinesc 80 de ani).
-
triplu CD cu integrala romanţelor româneşti pe versurile poetului Mihai Eminescu.
-
CD cu integrala romanţelor româneşti pe versurile poetului George Coşbuc (de la a cărui moarte se împlinesc 100 de ani).
-
CD cu integrala romanţelor româneşti pe versurile poetului Vasile Alecsandri.
-
CD „A venit aseară mama”, cu romanţe româneşti celebre.
-
-
Omagiu corifeilor romanţei – eveniment realizat cu sprijinul Fundaţiei „Henry Mălineanu” cu scopul promovării creaţiei celebrului compozitor român Henry Mălineanu, precum şi a altor mari compozitori ai generaţiei sale; Eveniment realizat la Teatrul „Tony Bulandra” şi la „Casa Romanţei” din Târgovişte.
-
Eurostar – casa de discuri a romanţei româneşti – participă cu stand permanent la festival pentru lansări de CD-uri de romanţe şi de muzică românească;
-
Alte lansări editoriale şi discografice:
-
monografia „Istoria Crizantemei de aur. 50 de ani de romanţă la Târgovişte”, ediţie actualizată – Teodor Vasiliu
-
CD „Romanţe de aur” – Alina Mavrodin Vasiliu
-
Eveniment editorial: „Concert Brandenburgic”, autor: prof.univ.dr. Vasile Burlui, preşedinte Universitatea „Apollonia” din Iaşi
-
Expoziţia „De la Doină la Romanță” – Paul Surugiu (Fuego)
SINTEZA PROGRAMULUI FESTIVALULUI „CRIZANTEMA DE AUR”
– 18-20 octombrie 2018 –
-
Festivalul Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur”, ediţia a 51-a, va fi transmis integral în direct pe postul TVR 3 în perioada 18-20 octombrie 2018, în fiecare seară, începând cu ora 18.00. Festivalul va fi redifuzat pe TVR Internaţional şi TVR Moldova, conform programărilor TVR. Posturile TVR 2şi TVR 3, precumşi posturile regionale ale TVR, vor difuza emisiuni speciale cu selecţiuni din programul festivalului. Postul Radio România Antena Satelor va transmite în direct sâmbătă, 21 octombrie, începând cu ora 18.00, Gala Laureaţilor Concursului de Interpretare şi Creaţie, precum şi concertele extraordinare din programul festivalului;
-
Ediţia a 51-a a Festivalului „Crizantema de Aur” va fi structurată pe patru mari secţiuni: Concursul de Interpretare, Concursul de Creaţie, Recitaluri extraordinare şi Evenimente asociate festivalului;
-
Concursul de interpretare: participă 19 de concurenţi selecţionaţi în urma a 7 preselecţii regionale, realizate în perioada aprilie-iunie 2018, cu jurii de specialitate, în România şi în Republica Moldova;
-
Regulamentul oficial al festivalului prevede și în acest an ca toţi concurenţii de la secţiunea Interpretare să includă în repertoriul de concurs şi o romanţă dintre cele lansate şi premiate la concursurile de Creaţie ale Festivalului Naţional „Crizantema de Aur” de-a lungul anilor, pentru creşterea calităţii artistice a Concursului de Interpretare şi pentru promovarea noilor creaţii de romanţe;
-
În afara Concursului de Interpretare, vor fi prezenţi în Festival 2 „boboci de Crizantemă” din România şi din Republica Moldova, selecţionaţi în urma preselecţiilor regionale;
-
Concursul de Creaţie va îmbogăţi patrimoniul muzical naţional cu 13 romanţe în primă audiţie, selectate în urmapreselecţiilor naţionale realizate la Bucureşti în colaborare cu UCMR şi la Chişinău în colaborare cu UMM;
Joi, 18 octombrie şi Vineri, 19 octombrie 2018, se vor desfăşura Concursurile de Interpretare şi de Creaţie urmate de:
-
Micro-recitaluri „Voci de aur ale Romanţei” susţinute de laureaţi ai Festivalului „Crizantema de aur”: Olguţa Berbec (Trofeul 2017), Marian Stere (Premiul I Creaţie 2017), Zorina Bălan (Trofeul 2016), Tudor Bărbos (Premiul I 2016), Domniţa Moroşanu (Trofeul 1993), Bogdan Hrestic (Premiul I 2003), precum şi Jana Gherbovei (Trofeul „Crizantema de argint” 2018) şi George Cojocărescu (Trofeul „Crizantema de argint” 2017).
-
Recitaluri extraordinare „Romanţe printre stele” susţinute de Daniela Vlădescu şi Sergiu Cioiu;
-
Recitaluri extraordinare „De la Doină la Romanţă” susţinute de Constantin Lătăreţu şi Paul Surugiu (Fuego);
Sâmbătă, 20 octombrie 2018, vor avea loc:
-
Gala Laureaţilor Concursului de Interpretare și Concursului de Creație;
-
Recitalul „Poveste din Bucureştiul de altădată”, susţinut de Miruna Ionescu şi formaţia Valentin Albeşteanu;
-
Concertul extraordinar „Romanţa ne uneşte”, cu participarea unor mari interpreţi şi compozitori de romanţe din România şi Republica Moldova: Matilda
Pascal-Cojocăriţa, Gheorghe Turda, Margareta Ivănuş, Constantin Rusnac, Silvia Goncear, Sorin Lupu, Florin Georgescu şi Alina Mavrodin Vasiliu, cu participarea actriţei Daniela Nane („Poeme printre romanţe”) şi a harpistei Cristina Munteanu („Harpa cu romanţe”). Mai participă în concert: Grupul „Doruleţul” condus de Mihail Vlădăreanu şi „bobocii de Crizantemă” Mihaela Beatrice Spiridon (Botoşani) şi Andreea Tican (Chişinău).
-
Acompaniază orchestrele „Dor românesc” – dirijor Ștefan Cigu şi
„Romanţa” – dirijor Lucian Vlădescu; -
Juriul Concursului de Interpretare va fi format din mari interpreţi de romanţă şi personalităţi ale vieţii muzicale din România şi Republica Moldova. Preşedintele de onoare al juriului: compozitorul Eugen Doga.
-
Juriul Concursului de Creaţie va fi format din renumiţi compozitori români din România şi Republica Moldova, desemnaţi de UCMR şi UMM. Preşedintele de onoare al juriului: compozitorul Jolt Kerestely;
-
Prezentatori: Alexandra Velniciuc şi Octavian Ursulescu.
Regia şi scenografia: Mihai Constantin Ranin, directorul Teatrului „Tony Bulandra” Târgovişte;
Producător TVR al evenimentului: Maria Tănase Marin;
Direcţia artistică: Alina Mavrodin Vasiliu, directorul Centrului Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanţei” Târgovişte.
Sponsorii ediţiei a 51-a a Festivalului Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur”:
-
Sponsor oficial: COTNARI;
-
Sponsori: Fundaţia „Henry Mălineanu”; Adelle Style.
Sfârşitul comunicatului de presă
Primarul municipiului Târgovişte
Daniel Cristian Stan
Persoana de contact: Alina Mavrodin Vasiliu, Director artistic al Festivalului „Crizantema de Aur” Târgovişte, 2018.
Tel.: 0722/335.013. E-mail: alina.mavrodin.vasiliu@gmail.com şi centrul.cultural.unesco.tgv@gmail.com