Polițiștii dâmbovițeni continuă să acționeze pentru siguranța cetățenilor
Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii alături de jandarmi și polițiști locali, au continuat să acționeze, pe raza județului Dâmbovița, pentru siguranța și sănătatea cetățenilor, fiind intensificate activitățile de verificare în zonele aglomerate, piețe, centre comerciale și societăți comerciale.
Au fost legitimate peste 2.000 de persoane și au fost controlate 172 de obiective/locații cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.
Totodată, pentru siguranța cetățenilor, polițiștii de la rutieră au acționat pentru verificarea mijloacelor de transport public în comun, fiind oprite pentru control 74 de astfel de autovehicule.
Pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, forțele de ordine au aplicat 169 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.500 de lei.
Acțiunile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare sociala, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul Sars-CoV-2.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur, purtați masca de protecție și nu vă expuneți inutil unor riscuri!