La data de 25 martie, de Ziua Poliției Române, s-a desfășurat ședința festivă organizată de Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița pentru marcarea a 202 ani de existență a instituției Poliției Române
Într-o atmosferă de sărbătoare au fost avansați în gradul profesional următor 123 de polițiști din cadrul inspectoratului, respectiv 100 la împlinirea stagiului minim în grad și 23 recompensați cu avansarea în gradul profesional următor înaintea împlinirii stagiului minim în grad, pentru rezultate deosebite în activitate.
După momentul prezentării avansărilor, conducerea inspectoratului a înmânat din partea Inspectoratului General al Poliției Române o distincție de serviciu acordată agentului șef principal de poliție Amuza Cătălin din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, pentru rezultatele remarcabile obținute la competițiile sportive.
Ședința s-a încheiat cu premierea polițiștilor care au participat la competițiile sportive organizate în această perioadă, respectiv tenis de masă, tenis de câmp și minifotbal de sală.
sursa: IPJ Dâmbovița