19 aprilie 2024
10 ANI DE LA TRECEREA ÎN NEFIINȚĂ A FONDATORULUI COMPANIEI REGATA

10 ANI DE LA TRECEREA ÎN NEFIINȚĂ A FONDATORULUI COMPANIEI REGATA

10 ANI DE LA TRECEREA ÎN NEFIINȚĂ A FONDATORULUI COMPANIEI REGATA

Astăzi, 24 mai, se împlinesc 10 ani de la trecerea în neființă a cunoscutului om de afaceri Ionel Mișu. Timpul s-a scurs nepăsător, dar nu va putea șterge vreodată amintirile celor care l-au cunoscut.

Ionel Mișu, fondatorul companiei REGATA, s-a născut la 18 Iunie 1936 și a urmat cursurile Academiei de Științe Economice din București. A dat dovadă de ambiție și perseverență în tot ce și-a propus, astfel că a ocupat, pe rând, funcțiile de Contabil Șef, și mai apoi, Director al Alimentara Targoviște.

Adevarații antreprenori nu se formează, ci se nasc deținând calitațile care îi fac antreprenori, sunt cunoștinte și abilități greu de obținut de către oamenii obișnuiți.

Astfel, prin curaj, viziune și pasiune, în 1993, în timpuri deloc ușoare pentru noi începuturi, Ionel Mișu a fondat compania REGATA, companie ce avea să devină mai tarziu, dupa ani întregi de muncă și dedicare, una din cele mai mari companii, la nivel național, cu capital integral românesc, din domeniul importului de plăci ceramice; renumele companiei REGATA ajungând cunoscut și la nivel internațional, printre producătorii de plăci ceramice din întreaga lume.

Primii angajați ai companiei își amintesc cu drag de Ionel Mișu și au întotdeauna vorbe de laudă despre fondatorul companiei. Aceștia l-au considerat mai degrabă un părinte și un coleg, probabil și datorită faptului că fondatorul companiei petrecea fiecare zi de muncă printre colegi, ascultându-le doleanțele, încurajându-i și motivându-i astfel sa creadă în potențialul companiei și apreciind constant efortul colectiv al tuturor angajaților.

Bun comunicator si strateg, Ionel Mișu a deschis in Târgoviste, șapte magazine de profil, oferind locuri de munca dâmbovițenilor.

În prezent, REGATA numară peste 250 de angajați profesioniști și fiecare dintre aceștia simte că are datoria morală să ajute la dezvoltarea unui concept gândit în urmă cu aproape 29 de ani în urma, de Ionel Mișu.

Dacă l-ați cunoscut, apreciat și îndrăgit, vă rugăm să păstrăm un moment de cinstire a memoriei lui și să nu îl uitam pe cel care a fost Ionel Mișu, un familist convins și un antreprenor desăvârșit.

Amintirea lui va dăinui mereu in inimile noastre!

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial