Dum. dec. 22nd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_mpolPeste 240 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa vor acţiona atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor curente necesare asigurării unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zonele de agrement şi în care se desfăşoară manifestări publice.

Astfel, 183 de poliţişti de la ordine publică, 36 de la structurile de poliţie rutieră, dar şi 27 de la transporturi, arme, explozivi şi substanţe periculoase, investigaţii criminale sau investigarea fraudelor se vor afla în stradă.

Scopul acţiunilor poliţiştilor este de a preveni şi combate faptele antisociale ce pot afecta climatul de siguranţă civică, şi implicit minivacanţa cetăţenilor.

Colectivul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa doreşte tuturor cetăţenilor o minivacanţă liniştită, fără evenimente neplăcute,  asigurându-i că, şi de această dată, poliţiştii vor da dovadă de profesionalism, solicitudine şi responsabilitate în executarea atribuţiilor de serviciu.