COMUNICAT DE PRESĂ
Pescuitul în perioada de prohibiție se află în atenția jandarmilor dâmbovițeni
Jandarmii dâmbovițeni au desfășurat acțiuni de prevenire și combatere a faptelor antisociale pe cursul râului Ilfov din localitățile Cazaci și Bungetu. Pe timpul misiunilor au fost depistate mai multe persoane care au încălcat prevederile legale pe linie de pescuit în perioada de prohibiție.
Au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale, dintre care 21 de avertismente și 18 amenzi în valoare totală de 6.150 lei, pentru “pescuitul recreativ în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție”, faptă prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 23 din 2008 privind pescuitul și acvacultura. Totodată, trei premise de pescuit au fost reținute și suspendate pentru o perioadă de 90 de zile.
Reamintim cetățenilor faptul că prohibiția generală a pescuitului este valabilă până la data de 7 iunie a.c., inclusiv.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul