16 aprilie 2024

Zeci de dâmboviţeni îşi caută dreptatea prin Avocatul poporului

avocatul_poporuluiAVOCATUL POPORULUI – BIROUL TERITORIAL PLOIEŞTI

BILANŢUL ACTIVITĂŢII PE TRIMESTRUL III / 2017

În trimestrul III al anului 2017 la Biroul teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului au fost primiți în audiență 328 de cetățeni, au fost depuse 87 de petiții și au fost primite 141 apeluri telefonice. De asemenea, au fost în lucru 87 de dosare din care au fost soluționate 55 de dosare, iar 32 se aflau la finele trimestrului III/2017 în curs de soluționare.

Cele mai multe petiții au avut la obiect încălcări privind dreptul de petiționare (art. 51 din Constituție), dreptul la un nivel de trai (art. 47 din Constituție – aici fiind incluse drepturile de pensie și drepturile sociale), dreptul de proprietate privată (art. 44 din Constituție) și dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică (art. 52 din Constituție).

Un număr de 31de petiții au avut ca obiect alte aspecte decât cele care intră în competența instituției Avocatul Poporului, iar în aceste cazuri cetățenii au primit îndrumări cu privire la modul de soluționare al problemelor cu care se confruntă.

În trimestrul III/2017 au fost efectuate 2 anchete propriila: Primăria Municipiului Buzău (ca urmare a sesizării din oficiu de la finele lunii iunie 2017 privind posibile încălcări ale prevederilor art.50 din Constituția României, privind protecția persoanelor cu handicap) și Penitenciarul Ploiești (ca urmare a unei petiții primite din partea unei persoane care execută pedeapsa în acest penitenciar).

Potrivit Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în competența Biroului teritorial Ploiești sunt cuprinse judeţele Prahova, Buzău şi Dâmboviţa, iar activitatea se desfăşoară de regulă la sediul biroului. Experţii Biroului Teritorial Ploieşti s-au deplasat însă lunar în judeţele Buzău şi Dâmboviţa pentru acordarea de audienţe şi pentru a primi petiţii.

Situaţia cu privire la numărul persoanelor din judeţele arondate, care au apelat la Biroul teritorial Ploiești se prezintă astfel:

Total Prahova Buzău Dâmboviţa

Audienţe 328 238 38 52

Petiţii primite 87 57 10 20

Apeluri telefonice 141 85 19 37

Dosare soluționate 55 41 7 7

Anchete proprii 2 1 1 –

Deplasările lunare în judeţele Buzău şi Dâmboviţa vor continua, experții Biroului teritorial Ploiești venind în întâmpinarea persoanelor din aceste judeţe şi facilitând astfel accesul acestora la sprijinul oferit de instituţia Avocatul Poporului. Cu privire la aceste deplasări vor fi transmise în timp util anunţuri prin intermediul presei şi al autorităţilor locale şi judeţene.

Pentru cei interesați, reamintim că Biroul Teritorial Ploieşti al instituţiei Avocatul Poporului are sediul în municipiul Ploieşti, B-dul Republicii nr. 2-4, intrarea H, camera 155; tel./fax – 0244.593.227, program de audienţe: luni-joi – orele 09,00-16,00, vineri – orele 09,00-14,00, iar petiţiile pot fi trimise și prin poştă, prin e-mail la adresa avpprahova@avp.ro sau prin fax. Menționăm că petițiile adresate instituției Avocatul Poporului sunt scutite de taxe de timbru, iar audiențele sunt gratuite.

De asemenea, vă invităm să accesaţi site-ul instituţiei Avocatul Poporului la adresa www.avpoporului.ro, care conţine informaţii detalitate cu privire la activitatea instituției.

Ioana Enache

Expert coordonator

Biroul Teritorial Ploieşti al instituţiei AVOCATUL POPORULUI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial