mar. dec. 24th, 2024

uvtCOMUNICAT DE PRESĂ

În data de 16 februarie 2016, ora 11:00, Ambasada Republicii Polone la Bucureşti şi Universitatea “Valahia” din Târgovişte organizează vernisajul expoziţiei de fotografii aeriene “Zbor deasupra Poloniei”, care va avea loc în Corpul A – Campusul universităţii (Aleea Sinaia, nr. 13), cu participarea specială a E.S. Dl Marcin Wilczek, Ambasadorul Republicii Polone în România.

Fotografiile au fost realizate de artistul polonez Kacper Kowalski. Expoziţia se compune din fotografii color, de format mare, reprezentând peisaje din Polonia, care au fost executate de autor din parapantă, de la o înălţime de 150 de metri.

Kacper Kowalski, câştigător al Premiului World Press Photo 2009, s-a născut în 1977 la Gdańsk, Polonia. Absolvent de arhitectură, ca fotograf se specializează în fotografia aeriană. Fiind atât fotograf, cât şi pilot, are un control unic asupra fiecărui cadru, fiind astfel capabil să imortalizeze medii naturale extraordinare şi peisaje urbane inaccesibile în mod normal.

Pentru fotografiile sale, Kacper Kowalski a obţinut numeroase premii şi menţiuni de onoare, inclusiv World Press Photo, Nikon 74th Anniversary Award, Grand Press Photo, National Geographic, Sony Worlds Photography Award, Pilsner Urquell International Photography Award (IPA), POYi.

BIROU IMAGINE ŞI RELAŢII PUBLICE