Comunicat de presă Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă atenționare COD GALBEN, valabilă pentru intervalul 15 iulie, ora 23.00 – 17 iulie, ora 18.00. Potrivit specialiștilor ANM, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în noaptea de vineri spre sâmbătă în regiunile vestice și nord-vestice, iar sâmbătă și duminică, mai ales în centrul țării și în zonele de deal și de munte. Vor fi intensificări ale vântului, cu aspect de vijelie, descărcări electrice și averse ce pot avea caracter torențial. Izolat, cantitățile de apă vor depăși 50 l/mp și vor fi căderi de grindină. În regiunile sudice și sud-estice, se va menține vremea caniculară până în după-amiaza zilei de luni, iar indicele confortului termic temperatură – umezeală se va situa peste pragul critic de 80. Maximele temperaturii aerului vor depăși 35 de grade Celsius, iar în Lunca Dunării vor atinge 37 – 38 de grade. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița va continua aplicarea și monitorizarea măsurilor de protecție a populației, în conformitate cu Planul de măsuri privind combaterea efectelor caniculei pe perioada sezonului estival. Biroul de Presă