OBLIGAŢIILE PARTICIPANŢILOR LA MANIFESTĂRI DE PROTEST Jandarmii dâmboviţeni vor asigura măsurile de ordine publică şi protecţia participanţilor la manifestările de protest ce vor fi organizate de către sindicaliştii dâmboviţeni în perioada următoare. Jandarmii, împreună cu lucrători din cadrul Poliţiei, vor asigura măsurile de ordine publică pe întreaga perioadă de desfăşurare a evenimentelor, prin monitorizarea activităţilor, în vederea prevenirii oricăror acte de tulburare a ordinii publice. Conducerea Jandarmeriei Dâmboviţa face un apel către toţi cetăţenii care se vor afla în zona manifestărilor, precum şi participanţilor, să dea dovadă de un comportament civilizat, iar pentru menţinerea unui climat normal de ordine şi linişte publică pe tot parcursul desfăşurării evenimentului participanţii sunt obligaţi să respecte următoarele prevederi legale: – să respecte recomandările făcute de organizatorii acţiunii de protest, precum şi cele ale forţelor de ordine; – să se abţină de la acţiuni de natură a împiedica desfăşurarea normală a adunării publice şi să nu incite la asemenea acţiuni prin orice mijloace; – să nu aibă asupra lor băuturi alcoolice, arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritantlacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora; – să părăsească imediat acţiunea de protest sau locul unde aceasta se desfăşoară, când au fost somaţi de către organizatori sau forţele de ordine; – să nu participe la acţiunea de protest în stare de ebrietate, să nu consume şi să nu distribuie băuturi alcoolice sau droguri. De asemenea, adresăm rugămintea organizatorilor să respecte traseele de deplasare stabilite, iar recuzita participanţilor să nu aibă conţinut obscen sau mesaje care contravin legilor în vigoare. COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL IJJ DÂMBOVIŢA