„Vă aduc aminte că anul trecut pe OG 28 s-a finalizat un pod la Pietrari. Am introdus acum tot pe OG 28 şcoala care, deşi este terminată, nu are instalaţii şi nici o serie de dotări.
De când sunt în administraţia publică judeţeană nu am întâlnit atâta nesimţire în raporturile cu ce înseamnă şcoala şi folosesc cuvântul fără teama că greşesc cumva.
Atrag atenţia dlui primar Coman că riscă foarte mult în plan personal continuând să-şi bată joc de şcoală. Am crezut că inginer fiind şi trecut pe la şcoală va înţelege nevoile unităţilor şcolare din teritoriu.
Concret, Programul «Lapte şi Corn» este în derulare. Legea obligă unităţile administrativ teritoriale să asigure spaţiile de depozitare cu aparate frigorifice. Anul acesta, comuna Pietrari a primit din TVA şi impozit pe venit 1.200.000 lei.
Deci a primit bani serioşi, cum nu a avut vreodată comuna Pietrari. Am făcut adrese la toţi primarii că au obligaţia să asigure aparate frigorifice. În general am avut reacţii pozitive, toată lumea a înţeles, s-a dotat şi a intrat în normalitate.
Dl primar de la Pietrari îmi transmite prin adresa nr. 2019/17.03.2015 că «vă comunicăm că nu putem sprijini financiar unităţile de învăţământ de pe raza comunei noastre cu achiziţionarea de aparate frigorifice».
Este inacceptabil să nu vrei să cumperi trei frigidere care pot costa 3000 lei şi să-ţi baţi joc de copiii din localitate.
De când sunt în administraţia publică nu am întâlnit aşa ceva. Eu nu pot legal să cumpăr pentru o primărie asemenea mijloace. Obligaţia legală aparţine unităţilor de învăţământ şi UAT-urilor care le gestionează.
Oricum sunt sume modice pentru o primărie.
Vom face tot ce depinde de noi ca în 2016 dl Coman să se întoarcă la îngheţată şi la mici”, spune preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.