Sub egida Anului European al Voluntariatului, oamenii care practică această ‘‘meserie‘‘ s-au gândit să le vorbească și altora despre acest mod de implicare. În acest sens, voluntarii EUROPE DIRECT Târgoviște și ai Grupului Informal au participat la o oră de informare europeană în cadrul Colegiului Național Ienăchiță Văcărescu Târgoviște. Tinerii le-au prezentat colegilor lor activitățile în care sunt implicați ca voluntari, împărtășind totodată felul în care experiența și-a pus amprenta asupra formării lor pentru viitor. De asemenea, au vorbit și despre primul lor proiect finanțat prin programul Tineret În Acțiune, aflat în implementare. Denumit Tineri voluntari în lupta împotriva sărăciei și a excluziunii sociale, proiectul a reunit tineri din medii sociale diferite și, folosind metode de lucru non-formale, a reușit să redeschidă noi orizonturi pentru elevii Centrului de Reeducare Minori Găești. Publicul, format din elevi și profesori ai liceului, s-a arătat interesat de astfel de programe și cei prezenți au fost informați despre cum pot obține tinerii cu vârste între 14 şi 30 de ani finanțări pentru programe asemănătoare. Cu toții au avut ceva de învățat de la voluntarii conștiincioși. Echipa EUROPE DIRECT Târgoviște le mulțumește tuturor pentru prezență și atenție și îi invită și la alte ore de informare pentru a descoperi împreună oportunităţile oferite de Uniunea Europeană tuturor!