4 mai 2024

Voinești – Uite cum i-au stricat ziua îndrăgostiților!

www.mariusbuga.ro_images_alcooliciDoi bărbaţi, cercetaţi de poliţişti pentru comiterea de infracţiuni la regimul rutier

Poliţiştii au oprit pe DN 72 A, pe raza localităţii Voineşti, un autoturism condus de un bărbat, de 55 de ani, din localitate.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele lui, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „ conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.

De asemenea, un tânăr, de 28 de ani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Slobozia Moara, deşi avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

Faţă de acesta se continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România”.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial