Poliţia dâmboviţeană vă informează:
Poliţiştii din cadrul Secţiei nr.6 Poliţie Rurală Moreni au fost sesizaţi că un autoturism s-a răsturnat pe raza localităţii Vlădeni.
Din cercetări a reieşit că o femeie, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
Din impact, nu au rezultat victime.
În urma testării cu aparatul etilotest, aceasta a prezentat o alcoolemie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele ei, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.