ACŢIUNE ÎN TOATE STATELE MEMBRE U.E. PENTRU COMBATEREA EXCESULUI DE VITEZĂ
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa acţionează pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării vitezei. Acţiunea face parte din calendarul de activități al poliţiilor rutiere europene TISPOL
În această săptămână, poliţiştii de la rutieră acţionează la nivel naţional, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru depistarea şi sancţionarea abaterilor rutiere, în special a celor privind nerespectarea regimului legal de viteză.
Acţiunea, desfăşurată simultan pe teritoriul tuturor celor 28 de state membre ale Uniunii Europene, face parte din calendarul de activităţi al poliţiilor rutiere europene T.I.S.P.O.L. pentru anul 2017.
Astfel, în prima zi de acţiune, poliţiştii dâmboviţeni au constatat două infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, au aplicat 43 de sancțiuni privind nerespectarea vitezei regulamentare, iar în 4 situaţii au reţinut permisele de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile.
Exemplu:
Un tânăr de 28 de ani, din Potlogi, este cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, după ce a fost depistat de polițiști conducând un autoturism pe raza localității, deși nu avea acest drept.
Acțiuni pentru siguranța cetățenilor
Pentru siguranţa cetăţenilor, în a doua zi de Paște, poliția dâmbovițeană a continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor nedorite şi pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier.
La data de 17 aprilie a.c., au fost sesizate 17 infracțiuni, dintre care 9 contra persoanei și 5 contra patrimoniului și au fost aplicate 96 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 16.225 de lei.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 6 permise de conducere, dintre care 4 pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 de km/h.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa vă informează:
Viteza neadaptată la condiţiile de drum, una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere!
Ieri, 17 aprilie, poliţiştii din Găești au fost sesizaţi că pe DN 72, pe raza localității Dragodana, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea a două persoane.
În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că o conducătoare auto de 65 de ani, din Vaslui, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, respectiv carosabil umed, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare și s-a răsturnat.
Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a femeii, precum și a unui pasager, fiind transportați la spital pentru investigaţii medicale.
De asemenea, tot pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum, o tânără de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 71, în afara localității Răcari, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat, rănindu-se ușor.
În ambele situații, poliţiştii au întocmit dosare penale pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Pe timp de ploaie, conduceți cu atenție și cu viteză redusă.
Apa de pe carosabil mărește distanța de frânare și poate afecta ținuta de drum a autovehiculului.