Administrația Națională de Meteorologie a emis două mesaje privind fenomene meteorologice care vizează județul Dâmbovița, astfel:
MESAJ 1: AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN valabilă în intervalul 30 iulie – 01 august pentru val de căldură, disconfort termic accentuat și caniculă.
În intervalul menționat, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 și 38 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.
MESAJ 2: ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD PORTOCALIU valabilă în intervalul 31 iulie, ora 13:00 – 31 iulie, ora 23:00, pentru întreg județul Dambovita.
Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70…80 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină. Local vor fi averse torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși 30…50 l/mp.