Dum. dec. 22nd, 2024

donareti“Luni de dimineaţă, angajaţii primăriei Titu şi membrii PSD Titu au raspuns apelului Ministerului Sănătații privind deficitul de sânge din unitățile sanitare și au mers să doneze sânge la Centrul de Transfuzii Sanguine Târgoviște. Primul donator a fost viceprimarul Vlad Oprea, acesta venind încă de la ora 8.00 dimineața la unitatea sanitara din Târgoviste. Exemplul dat de viceprimarul orașului Titu a fost urmat și de angajații Primăriei, dar si de mulți membri ai PSD Titu, tineri si seniori deopotrivă. Aceștia, împreuna cu vicperimarul Vlad Oprea, au anunțat deja ca vor dona bonurile de masă, primite în urma donării de sânge, unor cazuri sociale din orașul Titu.

Deficitul de sânge este o problemă cu care se confruntă majoritatea unităților sanitare din România. Pe lângă bifarea unei fapte bune, cei care răspund pozitiv unui astfel de apel umanitar își fac gratuit analizele medicale înainte de a dona sânge (RH, grupa sangvină, Hepatita B, C, leucemie, sifilis, probe hepatice). Un alt avantaj este regenerarea sângelui, care ajută la prevenirea bolilor de inimă. De asemenea, fiecare donator primește tichete de masă în valoare de 63 lei. Salariații beneficiază și de o zi liberă din partea angajatorului. Fiecare voluntar doneazșă, in medie, câte 400 de mililitri de sânge la o singura donare.

Apelul medicilor ramane in vigoare: orice persoana sanatoasa cu vârsta cuprinsa intre 18 si 60 de ani, care cantareste cel putin 50 de kg, este așteptata la Centrul de Transfuzii Targoviste de la Spitalul Dealu Mare. Donatorii nu trebuie sa aibă sau să fi avut boli precum: hepatita, TBC, sifilis, malarie, epilepsie, boli psihice, tuberculoza, ulcer, diabet zaharat, boli de inima sau boli de piele”

sursa – Gazeta de Titu