27 aprilie 2024
VIDEO – Zi neagră sâmbătă pe şoselele din Argeş. Un om a murit, iar cinci au fost răniți, în două accidente grave

VIDEO – Zi neagră sâmbătă pe şoselele din Argeş. Un om a murit, iar cinci au fost răniți, în două accidente grave

A fost o zi neagră sâmbătă pe şoselele din Argeş. Un om a murit, iar cinci au fost răniți în două accidente grave.

O mașină a fost lovită în plin după ce șoferul n-ar fi acordat prioritate, într-o intersecție. Cel aflat la volan a rămas încarcerat şi a murit în scurt timp. Soţia, fiica şi cei doi nepoţi minori au fost duşi de urgență la spital.

Şi, tot în Argeş, o motocicletă s-a zdrobit de un stâlp, după ce doi tineri s-ar fi luat la întrecere pe șosea. Unul dintre ei a ajuns în stare gravă la spital.

Accidentul s-a produs la intersecţia a două drumuri judeţene, intre localităţile Căteasca şi Rociu. De vina ar fi un şofer de 72 de ani, care nu a acordat prioritate. Alături de el, în maşina izbită în plin de o altă care circulă regulamentar se aflau soţia, de 67 de ani, fiica lor şi cei doi nepoţi gemeni, de 11 ani.

În urma impactului violent, şoferul autoturismului a rămas încarcerat. Ulterior, echipajele de la descarcerare au intervenit. Din nefericire, manevrele de resuscitare nu au dat rezultat. Soţia omului, nepoţii şi fiica au fost treansportati de urgenţă la spital, iar acum medicii spun că sunt în afara pericolului.

Persoanele aflate în cealalt autovehicul nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Un alt accident a avut loc pe drumul principal din localitatea Ţigăneşti, lângă Topoloveni. Un tânăr de 31 de ani, fiul preotului din localitate, a pierdut controlul asupra vehiculului cu 2 roţi şi a intrat în motocicleta prietenului său, de 30 de ani. În urma impactului, motocicleta primului dintre ei a fost proiectată într-un stâlp şi s-a rupt în bucăţi.

În cazul celor două accidente, poliţiştii fac cercetări pentru ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă.

sursa – Ştirile Pro TV

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial