Dum. dec. 22nd, 2024

Printre nori de praf, cu motoarele turate la maximum, zeci de pasionați de enduro-cross au plecat în cursă pe dealurile din Moreni, Dâmboviţa.

Concurenții spun că s-au distrat de minune, mai cu seamă că vremea a ţinut cu ei, iar traseele au fost numai bune pentru o experiență plină de adrenalină.

După multe antrenamente, sportivii s-au strâns pe un deal din Moreni, unde fiecare și-a arătat măiestria. S-au aliniat la start și au pornit ca din pușcă la semnal.

Cei aproape 60 de concurenţi care s-au înscris în competiţia care are loc pe dealul Sângeriş, din Moreni, au avut de parcurs aproape 18 kilometri de traseu şi nu lipsit peripeţiile.

Concurent: „Bătaia între noi a fost destul de puternică. Au mai căzut, în faţa mea a căzut un sportiv, m-am speriat, l-am întrebat dacă e OK, a spus că da, ne-am continuat traseul”.

Concurent: „Foarte susţinut traseul, m-am bătut cu un coleg roată la roată, până la urmă a rămas fără benzină aici, undeva”.

Concurenţii au venit din toată țara şi mulți sunt veterani ai acestui sport.

Experiența și-a spus cuvântul. Toți au ajuns teferi la linia de finish.

Din public, doamnele şi-au susţinut soţii sau iubiţii.

Campionatul de enduro-cross a ajuns deja la a 4-a ediție. În a doua parte a lunii, tot la Moreni, va avea loc şi etapa naţională de motocross, la care sunt aşteptaţi sute de oameni.

sursa – Ştirile ProTv