lun. dec. 23rd, 2024

Un tânăr de 26 de ani și-a pierdut viața într-un cumplit accident de circulație, pe un drum din judeţul Argeş.  

Investigatorii spun că mașina a rupt un copac, apoi a lovit gardul unei gospodării.

Acul vitezometrului autoturismului a rămas blocat la 130 de kilometri pe oră. Șoferul nu purta centură de siguranță, spun martorii, şi a fost proiectat prin parbriz la câțiva metri de locul impactului.

Accidentul mortal s-a produs pe Drumul Național 65A, în localitatea Strâmbeni, în jurul orei trei dimineața. Tânărul, șofer profesionist, lucra pe o dubă și căra marfă pe rute internaționale.

Venise din ultima cursă, din Franța, în urmă cu două zile. Acum se întorcea din București și urma să ajungă la casa părinților săi, în Argeș.

Valentin Bîrleanu, tatăl șoferului: ”Din Franța s-a dus la București, a predat marfa. Venea acasă. Este dezastru. Din cauza drumului s-a dus copilașul meu!”

Porțiunea de drum unde s-a petrecut tragedia se află în lucru.

Asfaltul a fost decopertat, iar pe acolo se circulă cu dificultate.

La un moment dat, șoferul a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a ieșit de pe drum și a rupt un copac de pe margine, iar ulterior s-a oprit într-un gard. Anchetatorii spun că acul vitezometrului s-a oprit la 130 de kilometri la oră.

Martor: ”Mașina zob, era răsturnată, băiatul, în mijlocul străzii, era mort.”

Localnic: ”El, cred că a pierdut controlul de la pod, a pus frână. Cică a murit pe loc.”

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de la ambulanță, pompieri și descarcerare, dar tânărul șofer nu a putut fi salvat.

Ionuț Tunaru, purtător de cuvânt ISU Argeș: ”Echipajele care au ajuns la fața locului au constatat că persoana care se afla în autoturism a fost proiectată în afara acestuia și prezenta leziuni grave. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru victimă.”

Mădălina Epure, purtător de cuvânt IPJ Argeș: ”În cauză a fost deschis dosar pernal pentru ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.”

Familia îndoliată se pregătește acum de înmormântare.

Sursa: Pro TV