În urma unei razii organizate, polițiștii de la rutieră și ordine publică au constatat 10 infracțiuni, au aplicat peste 200 de sancțiuni contravenționale, au reținut 21 de permise de conducere și au retras 10 certificate de înmatriculare.
În noaptea de 16 spre 17 aprilie a.c., polițiștii de la rutieră și ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat o razie pentru depistarea și sancționarea abaterilor comise de participanții la traficul rutier, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
În urma activităților din teren, polițiștii au constatat 10 infracțiuni și au aplicat 277 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 97.105 lei. Din totalul sancțiunilor aplicate, 59 au fost aplicate la Legea 61/1991 și 208 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002. Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 21 de permise de conducere și au retras 10 certificate de înmatriculare.
Exemple:
La data de 16 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Băleni au oprit pentru control, pe drumul județean 720A, în localitatea Bucșani, un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
Totodată, un bărbat de 35 de ani, din Pietroșița, a fost surprins de polițiști în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității, pe DN 71, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o alcoolemie cu o valoare peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice.
otodată, un alt bărbat, din Ghinești, este cercetat de polițiști după ce ar fi condus un autoturism, în orașul Titu, aflându-se sub influența alcoolului. Fiind testat cu aparatul etilotest, cel în cauză a prezentat o alcoolemie cu o valoare peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
sursa – IPJ Dâmbovița